Yayınlanacağı yer Romania - Sosyal etkileşim ve eğlence - 05 Sep 2024 08:53 - 9
La toţi şi viitori, Sănătate!
OchiReci Chronicles, no.
Bună ziua România!
Hai să încerc să termin și cronica, măcar să nu fie doar o parte, indiferent dacă o să o public în timpul sau după alegeri (am o predicție și de asta aș prefera să fie anterioară, dar deja am zis-o pe chat așa că e ok).
Am rămas la articolul OchiReci / Ziua IX / Am zis ceva! din 14 august a.c. în care am împărțit direct 785 gold la 6 persoane pentru upgrade TG, profitând și de faptul că a fost o perioadă de reducere la upgrade (că așa era anunțat proiectul atât în 8 august în articol OchiReci / Ziua III cât și în 10 august aici OchiReci / Ziua V și evident după cum apare în chiar singura platformă pe CP din țară dacă nu chiar din tot jocul - să fiu modest, în primul articol din serie din 4 iunie : OchiReci / Viitorul sună bine! Sper! / Partea I)
Deci e un proiect pe care mi l-am asumat și l-am prezentat public de 3 ori (de două ori în timpul mandatului meu), era și un proiect de bun simț (mi se parea normal ca statul să ajute și pe cei care nu au fost ajutați prima data), erau și reduceri deci timpul era perfect așa că nu am mai stat la discuții și l-am pus în practică, pentru că era un proiect benefic pentru comunitate, era timpul lui și ar fi fost discriminator să nu-l fac și mai mult decât atât... ajută mult pe termen lung.
Doar că dragul nostru de Thomas lipsit de griji cu Proiectul Gold Pack (am explicat în episodul anterior) a intrat furios pe chatul #ero și a început să mă i-a direct la obiectul sexual masculin care nu merită menționat, că vai cum mi-am permis eu să-i dau lui damachen 400 gold, că-s nesimțit, că-mi bat joc de goldul țării. L-am ignorat pentru că eu spre deosebire de el știam ce fac, dar ca să nu facă infarct am adăugat în articol: ” maximul de subvenție este de 200 gold / persoană, tot ce a depășit o să pun eu de la mine ”.
Deci eu mi-am asumat că dau de la mine, nu m-am plâns ca el anterior că voi Doamne ați înțeles greșit la Proiectul Gold Pack (tot în articolul anterior găsiți rezolvarea dacă aveți dileme).
Și amu să fiu sincer, ăsta era proiectul pe care l-am organizat eu încă de la varianta 1 (23.04.2024) de asta mi l-am asumat (știam că se va rezolva chiar dacă e nevoie să ajut eu), Proiectul Verde era la damachen, Proiectul Gold Pack la Ucuitoru, He did it avea Lucky Whells si Satan avea Proiectul Cash Back (pe care eu l-am respins inițial dar doar pentru că Thomas îl dorea doar pentru el, dar a fost ulterior votat și se face și acum pentru toți). Fiecare proiect a avut limite (au fot și alea depășite oricum) doar cel de care m-am ocupat personal nu că așa am decis atunci și nu regret nimic.
Mergând mai departe, încep să primesc mesaje și am discuții cu aliații cum că aș fi cam nesimțit, că dau eu din bugetul statului 400 gold unei persoane, de parcă era nepotism sau ceva. Ori Thomas ori Iulian s-au dus să se plângă la aliați cu asta, să-nebunesc cu zile și au făcut-o așa gen uite animalu cum dă la neamuri, de parcă damachem îmi e în partid sau în unitate? (verificați că nu e cazul).
Să fiu și corect lui îi trebuiau 1.400 gold, dar i-am zis că e exagerat și i-am dat 400 ca să avanseze măcar o parte, pentru că e activ. Mi-am pus posteriorul la bătaie pentru el cum se zice și avea să uite rapid, dar tot îi mulțumesc pentru ajutorul dat atât la Proiectul Verde cât și la MOD.
A doua zi a venit articolul OchiReci / Ziua X / Proiecte și bilanț și aici deja și Proiectul Verde era activ și dăduse-m atunci 1.590,75 gold pentru el și aveam și cei 785 gold pentru Upgrade TG.
Deja gata dezastru, Thomas cu gândul că va fi un viitor CP cu un mandat cu 0 gold intră pe chat ro și dă-i și luptă iar, mai ales că spre finalul articolului am zis citez: ”suntem pe minus cu 4713 gold” (și da îs sănătos la cap nu mă citez singur degeaba) bă și mi-a trebuit 1 oră să înțeleg ce dracu tot insultă el acolo, pentru că părerea lui era că am furat banul statului așa se comporta. A si zis pe chat: asta trebuie dat jos, impeach
În fine, articolul meu a fost publicat la 08:27 ora jocului și deja la 09:06 sesebi propunea impeach, deci mă cam îndoiesc că a și priceput ceva sau că a și vrut, repet el a venit să mă f... pe mine specific!
Faza asta neînțeleasă de el cu minusul ăla am mai văzut-o o singură dată la alt pui (nu-mi permite sa-i zic numele pe joc, ete na!) care la un articol ulterior tot ca Thomas comenta aiurea de minusuri. De ce e important, păi sesebi și ea sunt singurii care au votat Da la prima propunere!
Amu dacă thomas, sesebi sau alt pui au priceput ceva nu mai e treaba mea, dar sa comenteze aiurea ca eu am facut ceva si am fost si transparent si plus stiam mai bine (si inca stiu) ce fac, e absurd, penibil chiar (dar ajungem si acolo)
A se tine cont de ceva, ca există și varianta ca să fi fost doar 2 voturi pro pentru că nu le-a plăcut la lumea omul care se dorea și încă se visează președinte: tankardist! Dar ajung și la voturile de la demiterea mea, e timp și le analizez că nu e greu! Răbdare
Și cam când era clar că respectivul vot nu va trece, thomas s-a mai calmat (și epuizat muniția s-ar zice), dar de fapt a început Iulian că voi proiectul verde nu a fost votat (i-a luat și lu ăsta câteva ore să priceapă că mă ceartă de mere nu de pere) și când s-a și prins că vai nu a fost votat upgrade tg (ok, i-am zis e prezentat public de peste 1 săptămână, de ce nu l-ai supus tu sau orcine la vot?), nici asta nu i-a plăcut așa că vai nu ai formular că unii nu o să-ți trimită niciodată mesaj ție (se referea la Lusha și hellspawn).
Tre să revin un pic înapoi, când a văzut Hero că legea nu trece a zis așa pe chat: ”dacă vroiam eu trecea” și urmează să fie important, că v-am zis că omul și-a cumpărat joc!
Revenind i-am zis că eu nu mănânc pe nimeni, dar ok, m-am dus a doua zi la muncă și când am revenit am publicat asta pe 16 august: OchiReci / Ziua XI / Formular Upgrade TG. El tot cu ideea că ajut preferențial că nu știu ce, democrație de doi lei din partea unui copil care nu ar știi ce înseamnă democrație nici dacă l-ar lovi în față. Dar eu nu mă cert cu personaje așa că am dat și un mass message la toată populația României în română și engleză ca să se înscrie toți.
Nici asta nu i-a plăcut, că vai o să fie prea mulți și tu deja nu mai ai buget, ș.a.m.d., deci o continuare a căcaturilor spuse de Thomas, repet Iulian e un side-kick perfect.
După ce l-am lăsat să-și spună of-ul să nu zic să se facă de rahat, că tre să iasă prima oară din el, l-am intrebat iar de owner și evident nu am primit răspuns (azi ne-a anunțat că a dat ownerul lui jagas, persoană neutră - ok, dar regula e CP... dar opa să nu cumva să ies eu ....deci tot manevre să cadă și ăsta ca mâța, tot democratic votat tot... pff, mă amuză specimenele astea democractice, cred că le făcea Ceaușescu statuie la ce inventivi is, și nu mă refer la Jerome că nu am treabă cu el!)
După l-am întrebat de ce face Claudia TO în Ucraina, și de nu nu știm noi pe #gov nimic? Că parcă totul trebuia votat și etc. A început cu scuze, că nu știa, că nu știu ce, etc - nu l-am crezut. Cine se scuză se acuză, dar când tu faci căcaturi din astea pe la spatele tuturor îți mai permiți să cerți pe altu pentru așa zisa democrație, pe care nici nu o pricepi?
Uite că și-a permis, dar și eu i-am zis că-l are pe Cooow De Elitte singurul ucrainean din joc și uite că azi chiar ăla e președinte în Ucraina, deci proștii mai și învață uneori sau se și prind că îs și mai și repară (și nu mă refer la Cooow sub nici o formă, evident).
Un mic popas înapoi în timp
Trecând peste nu știe stânga ce face dreapta, tot Hero mă anunța că vai jagas e inactiv să-l schimb, că vai nu e un OH măcar dat de la începutul mandatului, apoi după ce l-am schimbat cu damachen, mă trezesc peste o săptămână că el își dă demisia de la MOFA (o să explic în mandatul următor). Îmi zice că vai ai pierdut 4 oameni, adică jagas care era inactiv, thomas care nici nu a fost guvern și v-am explicat ce a făcut anterior cât și aici, apoi sesebi pe care l-am rugat să stea un mandat pentru rw-uri (dar am adus bot-ul pe chat așa că era redundant oricum) care s-a dus și el să faca to in estonia pentru medalie și stimabilul de el
Păi eu nu prea știu pe unde i-am pierdut, poate mă ajută cineva să și aflu, dar nu-mi bat capul eu cu din aștia care joacă doar pentru ei și nu pentru comunitate, dar când deschid gura miroase de parcă au mâncat-o toată!
Revenind micul zeuț deranjat că vai nu a ieșit primul impeach imediat a dat al doilea și ăsta fericire a ieșit, doar că nu mai era Thomas era Mihai (mică mare diferență) și ăsta și l-a asumat personal, v-am mai zis e jocul lui, și a făcut-o pentru că eu am făcut prea multe și prea bine și evident nu trebuia să mi se permită să și termin mandatul
Cei care au votat ori au făcut-o în neștință, ori din ură, ori pentru simplu fapt că nu pricep nimic din jocul ăsta și cred că nici azi dacă îl întreb pe unul de ce nu îmi poate da un răspuns mai ales că toate aberațile lor îs deja demontate. Dar ăsta e un joc în care puțini se vor stăpâni și mie nu mi-au plăcut niciodată găștile astea de așa zis băieți deștepti (departe gândul).
Nu voi termina însă povestea azi, nu mai e cazul, indiferent ce va fi mâine va fi ok.
Și mai urmează și după asta ceva, pentru că repet eu sunt 100% corect și nu am nimic să-mi reproșez, restu ... au multe chestii la care ar trebui să se gândească, dar aștept până mâine și așa oricum va fi tot he did it președinte, că toate îs cu repetiție în lumea asta virtuală....
--- va continua ---

În lumea asta fără de cuvânt, o să rămân eu așa cum sunt!
Cu sinceritate
OchiReci
Cu sinceritate
OchiReci
Bağış
El_TarloYorumlar (9)
Răbdare, mai e un articol după care mai spune o poveste dar le și explică pe toate, undeva pe sâmbătă să am și timp să-l scriu! Spor la citit!
"A început cu scuze, că nu știa, că nu știu ce, etc - nu l-am crezut." ce scuze?! Stiam ca ai probleme cu memoria si uiti lucruri, dar sa inventezi discutii.... Ti-am spus ca nu e treaba ta, nu te intereseaza ce cauta Claudia in Ucraina, a plecat pe cont propriu. Ce visezi noaptea debitezi ziua.
Tot ce ai scris e rupt de realitate și "colorat" de imaginația ta. Fă-ți un control ca ai probleme mari cu memoria.
Hero ti-am zis si articolul anterior, nu ma cunosti asa ca nu fi primadona si fa tu afirmatii despre mine ca is insultative copile. Deci te plangi la orice zic eu dar esti mult mai ..... , mai vezi-ti lungul nasului.
Si legat de Claudia tu ai trimis-o, si singura nu avea ce cauta, si tu erai mofa si trebuia sa o opresti!
Sau si aici ai probleme cu memoria? Oare cand o sa ai un comentariu in care nu jignesti ? nesimtitule, de parca ti-am vizitat mama si nu stiu eu, sa fiu si eu (eram beat si nu retin aparent) pff
Și Hero să-mi dai datele pe care ți le-am cerut din fostele mandate de la toti CP, nu iti zic ca tu ai memorie deci sigur stii, plus sa-mi arati ca Red a luptat in mandatul meu si nu ati facut tradare asa cum a solicitat tankardist , sa te pun in tema cu doua lucruri pentru urmatorul articol. Hai spor, astept si datele (la Craciun probabil).
Da ma da, primesc ordine de la tine, uite acum ma apuc )) Sa-mi vizitezi tu mama? poate doar ca sa cerșești pentru bani de bere
Multumesc de comment, dute de unde ai venit gen bazinul mastoidian al colului terin al persoanei la care nu o sa ma duc eu vreodata la cersit pentru bani de bere.
Cu un nesimtit ca tine chiar nu am ce discuta, hai pa si ... restu stii!
Adevarul doare insa, dar iti trece ai obraz gros!
Pentru restu imi cer scuze, stiam ca va veni si va incepe cu insulte, tactica comunista inchizi orice subiect daca incepi sa insulti. Stiu ca se si astepta baietu sa-l injur inapoi, dar nu ma mai cobor la nivelul ala de subcultura, il las doar pe el sa se arate asa cum e si cum l-am si personificat in seria asta (imi pierd timpul de poamana sa ma insult cu unul ca el care o face special pentru a ucide articolul, ca de ii tremura chilotii ca s-ar putea sa-l vada lumea asa cum e, o nulitate cu impresii aur-iste sa fiu si in ton cu moda). Cine intelege bine, cine nu tot bine, spor la toata lumea!
din copil prost/idiot nu ma scoti si eu sunt cel care insulta? daca nu mai scrii minciuni nu am de ce sa-ti comentez la articole, dar te inteleg, ai ceata in minte in fiecare seara, nici tu nu mai stii ce s-a intamplat defapt si incerci sa reconstruiesti conversatiile si le "colorezi" in imaginatia ta.