Yayınlanacağı yer Romania - Sosyal etkileşim ve eğlence - 04 Sep 2024 09:32 - 8
La toţi şi viitori, Sănătate!
OchiReci Chronicles, no.
Bună ziua România!
A mai trecut o vreme, nu mi-am găsit cheful de scris povestea asta sau dacă l-am avut nu a contat pentru că revin după un mute de 5 zile pe joc (și așa nu mai luasem unul demult, deci parcă îmi era și dor)
Din păcate însă partea asta trebuie scrisă înainte de alegeri, din multiple motive și chiar dacă nu am dorința necesară o să mă chinui să scriu.
În partea anterioară am rămas la prostiile spune de Thomas pe guvern și la faptul că Iulian, ca un veritabil proprietar de chat ne-a dat la toți mut ca să citească și el liniștit (nu stau să mă complic dacă îi era frică să nu scape primul porumbelul pe gură și să zică, ceva ce nu trebuie, că și așa a zis suficiente, sau pur și simplu s-a comportat ca un dictator doar pentru că așa e el și na nu putea să-i dea mut lui Thomas că se supăra omul și pleca din unitate). Evident o mișcare imorală și nedemocratică din partea unuia care numai cuvinte de democrație are pe limbă dar numai fapte contrare face, dar pe cine mai miră ?
Privesc ce a făcut el cam așa, e o ședință de guvern cu CP-ul prezent, să-i zicem un fel de CSAT extins și vine unul și-i oprește pe toți: ia toată lumea liniște aici e clădirea mea și totul e al meu, că așa vreau eu! Când o să văd așa ceva în realitate, îs curios dacă ăla care face asemenea acte (subminarea puterii de stat s-ar chema juridic) ar fi tras un pic de limbă, ucis pe loc sau trimis să se răcorească (depinde de stat, în astea ca al nostru e ultima varianta, și durata e 15-25 ani doar așa ca info).
Dar aici în acest joc, acest copil care crede că i-a cumpărat maică-sa joc și noi restu suntem cumva ori buni cu el ori nesimțiții care ne jucăm cu jucările lui nu suportă pentru asemenea trădări (că tot de natura aia e) nimic.
Și știți de ce? Pentru că o regulă nescrisă e ca CP-ul României să fie owner pe chatul #ero, că ăla e chatul comunității, dar ironic doar humulus a fost în mandatul său și de atunci Hero e stăpânul inelelor și nu mai dă din mână jucăria, că e prea orgolios și avid de putere pentru a face asta. Sau să fiu corect democrația și regulile nu se aplică pentru el (doar pentru prostime aparent, fix ca Ceașcă)
Trec peste derapajul sever al lui Iulian, dacă nu-l știam îl și înjuram, dar după cum îl știu mie milă și de unde nu e nici Dumnezeu nu cere, m-aș bucura dacă ar învăța stimabilul ce înseamnă democrație, nu de alta dar comunismul ăsta pe care îl practică e cu totul și cu totul altceva, iar el săracu nu a prins o zi din respectivul regim deci la prima vedere ar părea ciudat, dar avem noi românii o vorbă: cine se naște din pisici șoareci mănâncă, așa că ma abțin să comentez mai departe!
Aleg așadar să continui povestea, a trecut ziua respectivă chatul s-a deblocat și când am venit de la muncă evident l-am întrebat simplu de ce nu am admin? (și eu hoț) și a început s-o dea în glume (după o vreme a pus eu o poză că eram admin, numai el știe când, eu nu am sesizat oricum - dar eu l-am intrebat ironic de admin, trebuia owner și la aia nu are poze nici azi). Recunosc mi-a cerut public să spun dacă îl mai vreau pe Thomas pe chat și am zis da, nu ar fi corect să-l chem și să-l dau afară, și le-am zis de asemenea la toți care mă intrebau în privat să aibă un pic de răbdare că omul oricum plecă singur.
Când a intrat și tankardist, evident omul și-a continuat tirada, pentru cine nu s-a prins încă la cât de patriot e a revenit din America special să mă sape pe mine cu gândul că poate își ia și el medalia, deci win-win pentru el, iar Iulian ca bunul său prieten evident că i-a fost pe tot parcusul mandatului meu un side-kick permanent.
În contex pe 10 august am public articolul ăsta: OchiReci / Ziua V în care mi-am prezentat proiectele pe care le vreau desfășurate printre altele. Când a revenit Thomas pe chat după mute-ul general dat de Hero (nemaiauzit nici pe alte meleaguri aici în joc, dar noi suntem special și el a venit cu chatul său personal deci e .... tot anormal și penibil, dar trec peste), ce crede-ți că a început să facă,păi să vorbească prostii și imediat să-mi pună el mie limită câți bani să las la final de mandat, făcând Hero un poll evident cu variantele 3.000 și 4.000 gold, nu de alta dar opinia generală era că omul nu va avea ce cheltui ca CP, că așa se comporta.
Doar că modul său de comportament l-a cam ars și lumea l-a ignorat și eu v-am mai zis că nebăgarea în seamă doare mai tare decât orice, așa că după ce s-a țipat un pic pe chat că eram toți ..... (nu a zis la ce se gândea dar putem și noi să ne jucăm de-a ghicitu) și când a văzut că nici după cântecul ăsta de lebădă lumea nu-i dă satisfacția și circul dorit, a trântit ușa și a plecat singur (după cum era de așteptat), rugându-l în privat pe Hero să fie scos, să fiu și corect, că ei fac totul democractic și lipsit de orice altceva decât o moralitate ieșită din comun (glumesc așa mint nu chiar așa de frumos, dar din păcate lumea mai crede).
Înainte să aibă finalul anticipat, i-am explicat frumos de ce lumea îl ignoare, spunându-i că e un șarpe, gândiți-o în sensul biblic șarpele care i-a șoptit Evei să mânânce mărul din Pomul Cunoașterii, așa îl văd și pe el gen personjul care șoptește în taină multe și nevrute la toți (n.a. are și printuri deci vă poate explica tot ce am făcut în joc cu probe, apelați cu incredere - cu mentiunea, tot ce crede el doar că restu il eludează și o vor mai face mult timp, dar iar treacă de la mine).
Au mai trecut câteva zile, pe #gov s-a instalat liniștea și a fost ok ba chiar atât de ok că s-au votat proiecte, mpp-uri și etc fără ceartă și fără nimic.
Între timp Thomas nu mai era pe #gov, dar mă pâra la aliații că nesimțitul de mine l-am făcut șarpe, am trecut și peste aia și evident dândul și-a continuat lupta pe #ero, doar că lumea inactivă, eu l-am lăsat, alții l-au ignorat așa că nu a mai ieșit fum o vreme.
Ulterior pe 14 august mă contacta omul să-mi propună un proiect: Proiectul Gold Pack, am zis ok discutăm, sună interesant, un buget de 1500 gold maxim dar ajută 10 persoane așa că hai să vedem ce și cum. L-am contactat pe Ucuitoru și am făcut un chat în 3, Thomas l-a propus, eu l-am acceptat și Claudiu să se ocupe de el. Am discutat am stabilit ce și cum și ne-a făcut Thomas un articol pentru proiect, că aparent are un program AI care scrie bine și în final l-a publicat proiectul Claudiu aici.
După ce am avut articolul s-a votat proiectul pe #gov doar că nu știu ce au discutat Thomas cu Claudiu, că i-am lăsat să-și pună la punct detalile însă pe Guvern ne-a fost prezentat ca fiind din fonduri proprii ale lui tankardist și lumea l-a votat!
I-am lăsat pentru că eu am publicat acest articol OchiReci / Ziua IX / Am zis ceva! și de aici a început altă nebunie.
Tot Thomas a fost vioara întâi dar prima dată am avut o discuție civilizată (privată) în care mi-a explicat că Ucuitoru a greșit și că el nu dă nimic din fonduri proprii, statul trebuie să dea.
L-am liniștit, am rezolvat destul de rapid, am informat și Guvernul și mi-am văzut de treabă, doar că el lipsit de griji a citit articolul meu și a început să urle că vai că nu se poate, că vai că nu știu ce (deja statul nu trebuia să mai dea).... dar restul e episodul următor!

În lumea asta fără de cuvânt, o să rămân eu așa cum sunt!
Cu sinceritate
OchiReci
Cu sinceritate
OchiReci
Bağış
Yorumlar (8)
alta zi, alta bere, alta debitare )) nici nu-ti citesc mizeria.
chiar te rog nu o face, dar de ce te simti si de ce ai comentat? sau nu ai facut alea? ... ba baiatule alta zi, alta zi da tu tot la fel ramai si te-ai denumit singur deci te las! evitai daca nu comentai, dar adevarul doare!
si Iulian faza asta cu berea a lui Thomas e deja o nesimtire crunta? deci aia 2 neuroni ai tai daca functioneaza poate si inteleg, ca de democratie oricum nu sti nimic, moralitatea e pe langa tine, dar un pic de obraz totusi, ca nu mai suntem in comunism sa se mance tot ce zboara! Eu nu v-am facut in nici un fel, daca te prinzi macar (ca nu va stiu pe nici unul personal si nu ar fi corect sa fac fabulatii din astea!...dar voi...ete na! democratie aparent (Doamne fereste!). Si imi mai zice lumea sa nu ma enervez cu aldea ca voi!
alea 5 zile au fost meritate, bine ca n-a dat 15 ... "ne-a dat la toți mut' nu prea,doar tie xD
Mihai da scroll back și o sa vezi ca a dat mut la tot chatul pana a doua zi dimineața sa ne răcorim cumva și după a zis sa aibă timp sa citească. Ca îmi da mie mut frecvent după e alta poveste, alta mâncare de peste
no english, no like or endorse nor a vote!
Felicitari, un articol foarte lung
Am să las doar un o7
Nu știu toată povestea, dar te respect OchiReci