Thinking Out Loud

Yayınlanacağı yer Romania - Siyasi tartışmalar ve analiz - 14 Jun 2024 07:22 - 13

Încă de la prima interacțiune cu jocurile de acest gen, am simțit dorința de a mă implica, de a ajuta eRomânia să devină cât mai puternică și prosperă. Această dorință, nu de puține ori, m-a împins către funcții de conducere.

Contrar opiniilor pe care le au unele persoane, nu mi-am dorit niciodată să fiu cel care "decide/conduce". Funcțiile vin cu responsabilități uriașe și cu mult timp investit, din plăcerea de a vedea România cât mai sus.

În toți acești ani, pe lângă realizările pe care le-am obținut împreună ca țară, inevitabil au apărut și critici. Am fost acuzat în mod repetat că am clone, "sclavi", că sunt asmin, că folosesc banii statului în interes personal și multe altele. Doresc să răspund fiecărei acuzații în parte, iar la final voi face o promisiune.

Clone
Am 115 medalii de Society Builder, așa că mă aștept la acuzații, dar măcar să nu fie nefondate. Dacă cineva consideră că am obținut acele medalii prin "clone", vă aștept cu mesaj privat pe joc sau pe Discord; vă pot arăta întreaga listă de referrals și puteți trage concluzii singuri.

Asmin
Am devenit prieten cu asmin pe erev1 prin 2016-2017, și mi-a câștigat respectul luptând constant pentru România, mai ales noaptea, dăruindu-și timpul și implicându-se pentru a ajuta eRomânia. A urmat o perioadă destul de scurtă și pe erev2, unde am jucat împreună, apoi am renunțat la joc și l-am lăsat sitter acolo. Contul de pe erev2 încă îmi aparține, dar nu mai joc acolo(activ) de ani buni. Probabil o parte dintre voi mă confundați sau mă asociați cu el. Nu știu ce s-a întâmplat între voi și el cât timp am lipsit, dar dacă sunt persoane nesigure de acest lucru, vă aștept în privat pe joc/Discord și vă pot arăta dovezi, conversații încă din 2016 până în prezent, pe Discord, SMS, WhatsApp, etc.

Banii statului
Dacă ar fi să aleg un lucru de care sunt sigur 100%, acela este că nu am folosit niciodată banii statului în interes personal, nici măcar 0.1 RON/Gold. Ba chiar, când a fost cazul și nu avea statul, am folosit din gold-ul personal. Toate mandatele în care am fost implicat au avut ca scop principal dezvoltarea tuturor jucătorilor și a eRomâniei, banii au fost distribuiți întotdeauna cât mai egal și imparțial posibil. Singura rugăminte pe care o am față de voi este să verificați canalul #finante de pe Discord, care este public. Dacă găsiți măcar 1 RON/Gold folosit în interes personal, îi voi returna multiplicat de 100 de ori către stat.

Urmează să fac o promisiune și simt nevoia să spun câteva lucruri înainte. Joc acest joc din plăcere și din dorința de a realiza ceva alături de voi. Să avem o eRomânie unită, puternică și prosperă. Obișnuiesc să văd "lumina" de la capătul tunelului chiar și în cele mai întunecate scenarii. Aș lupta împotriva oricărei țări, oricărei alianțe, oricât de puternice ar fi acestea, dar nu pot lupta împotriva jucătorilor propriei țări. Dacă nu suntem uniți, nu avem nimic.

Am ajuns într-un punct în care nu mai văd "lumina" de la capătul tunelului. Aceasta este umbrită de divizarea la care asistăm cu toții; a devenit un mediu mult prea toxic, plin de acuzații, injurii, spam, invidie și dușmănie, cu conflicte aprinse din aproape orice. Pentru mine este de ajuns și am decis să spun pas politicii. Promit că acesta este ultimul meu mandat ca și CP (pe care, desigur, îl voi duce la bun sfârșit așa cum mi-am asumat). 
Mulțumesc tuturor pentru susținere și sper că nu v-am dezamăgit. Jocul acesta a încetat de ceva timp să mai fie o plăcere; voi rămâne în continuare în eRomânia și voi lupta pentru ea oricând va fi nevoie, dar cel mai probabil din postura de jucător 2 click.



PS: Am o ultimă rugăminte pe care te rog să o respecți, OchiReci. Nu umple și acest articol de spam, nu voi răspunde la niciun comentariu.

Bağış

Yorumlar (13)

Si noi clonele (me included) ce facem? Este adevărat că mai obosește omul, dar poți lua o pauza de la politica și sa lupți în continuare cu noi și pentru noi, cu UM - ul și toți prietenii. Nu îți cere nimeni sa fii CP pe viata sau chiar în guvern. o7
Confirm treaba cu #Finante. Nu sunt clona lui Sad . Sper ca decizia sa fie una luata la cald si temporara ca peste cateva zile o sa te intorci la ganduri mai optimiste
Și apropo, divizarea nu este asa mare cum crezi 80_90 % urmează ordinele conducerii și sunt mulțumiți. Nu vor fi niciodată 100%. Ever. Lasă-ma pe mine sa fur de la stat ceva, 100 RON, ca să ma înjure pe mine zilnic. O sa rad și continui sa cresc și sa lupt pentru Ro. Nu îți părăsi camarazii și noii prieteni, o sa îți para rău mai târziu, sunt sigur de asta. Atât am avut de spus.
Imi pot doar imagina ca o functie politica poate ocupa foarte mult timp, cred ca este bine sa duci mandatul la bun sfarsit, apoi te mai odihnesti putin. Viitorii presedinti vor beneficia de sfaturile tale daca va fi nevoie si vei fi dispus sa dai un sfat. Nu cred ca cinema trebui sa poarte raspunderea pe umerii lui "pe viata", se vor gasi jucatori dornici sa se implice. Ai toata sustinerea mea o7
Comments (2) elhichko 14 Jun 2024 01:31 https://www.edominacy.com/en/article/1813
Si eu sunt clona 😔😔 Parerea mea este ca tb sa privim jocul ca pe un joc, pe care nu il poti juca decat in echipa. Nu cu ambitii si alte prostii. Daca stai si nu ai o strategie clara atunci te poti apuca de super mario sau farmville. Suntem satui roti sa vedem amalgam de jigniri pe feed mesaje , peste tot, insa jocul este placut cand il joci in echipa. Nu iti place de cineva nu il bagi in seama. En fin .... Poate privesc eu gresit lucrurile
Dupa prima citire am avut un sentiment de dezamagire. Practic intr-un joc in care ne implicam toti, sub toate formele si pe care il jucam sa mai evadam din realitate, in loc sa ne bucuram de inceperea campionatului mondial, de comunitatea facuta aici, de performantele pe care totusi RO le-a realizat (340%/400 resurse), respectul aliatilor, programe de dezvoltare pentru tinerii jucatori, top ca venit la buget/nr. de jocatori, etc. stam sa ne intrebam daca ne mai ameninta cu moartea, ne face ciori, ne eutanasiaza, etc. Achiesez total la cele spuse de tine si nici eu nu voi mai ocupa nicio functie si voi deveni 2click-er dupa acest mandat de MOD. Iar cei care spun ca il ignoram si aia e, nu uitati ca dupa ce zilnic petreci cateva ore pe joc ca sa: 1. Legi aliante, sa ai top ca resurse in joc ca populatia sa prospere 2. faci programe de dezvoltare pentru toata lumea 3. dai miliarde dmg saptamana de saptamana (si alea se dau cu visa...) ca aliatii sa te respecte si sa ai un cuvant de spus...43% din populatie voteaza cu un personaj care s-a afirmat prin injurii, spam si pomeni.
Multumesc pentru tu, Hero.
Seems that my Romanian is still a little off, Multumesc pentru tot* Somebody told me that it looks like I'm thanking you for special services, not that I mind it tho... Smile)))
Cat timp doresti sa joci activ cred ca meriti si ca ar trebui sa fii in guvern, pentru ca ai multe de oferit, ai o experienta bogata si din alte jocuri dar capatata si de aici, cred ca vrei ca lucrurile sa iasa cat mai bine pentru comunitate si muncesti mult pentru asta. Cred ca ai combinatia de succes pentru cineva din conducere si anume intentii bune+pricepere+efort depus care favorizeaza obtinerea progresului si a succeselor pentru comunitate.
respect o7
Nici nu am citit si nici nu o voi face, dar nici că voi huidui Te rog un singur lucru de bun simt, nu mă mai pomeni aiurea prin articolele tale, că parcă am stabilit că ne ignorăm și eu nu te-am deranjat! Ți-aș bate obrazul dar nu ar avea sens. Spor!
Și te-ai speriat degeaba, că e articol publicat de tine după antetul meu, ai luat praschina pe dinainte cum s-ar zice la noi. doar ca eu numa grija ta nu am!