Yayınlanacağı yer Romania - Sosyal etkileşim ve eğlence - 08 Jun 2024 04:48 - 1
La toţi şi viitori, Sănătate!
OchiReci Chronicles, no.
Motto: "Omul este o ruină invincibilă. Cine i-o fi turnat atât entuziasm în decepţii?" (Emil Cioran)
Sunt clipe în viaţă când doar prin două trei vorbe conștientizezi cât ţi-a mai rămas de tras până la momentul în care o iei din nou la drum. Îţi vine aparent să urli, să ţipi la cer şi uneori îţi calci pe inimă şi chiar o faci cu toate că eşti conştient că mesajul şi chiar ideile se vor pierde relativ rapid în ploaia duhurilor rele care îţi bântuie existenţa. Pricepi că viața e ciudată și unii te vor urmări ca un uliu doar pentru că nu au reușit, indiferent de manevra încercată să te manevreze! Da tu ai mai văzut ca ei, cumva ți-e și milă de dânși, nu-s nici primii și nu o să fie nici ultimii, ai trecut prin prea multe RL sau virtual ca să-ți mai pese și ai lăsat mereu în spatele tău prin munca ta mai multe biblioteci decât pot ei aduna (2008, 2009 și fug rapid spre prezent). O fi ei mulți (relativ vorbind) dar știi că îndiferent ce și cum ar încerca, îs tot prea puțini, prea necopți să te zdruncine! Dar e o luptă inegală e ca și cum te-ai certa cu un copil și tu știi că asta nu e ok!
Partidul te vrea tuns, dar tu ai chelit demult ca să-ți mai și pese!
Astfel devii tăcut, devii tăcere şi începe să nu îţi mai pese de gloata care se pune mereu zid între tine şi scopul tău în viaţă pe care chiar dacă nu îl ştii încă, nu încetezi niciodată să îl cauţi, devii mahmur de nepăsare şi îi eviţi constant, ocolind misterul care îi face să fie atât de reci şi ursuzi înţelegând într-un final că şi tu ești la fel ca ei şi porți asupra ta o parte din vină.
Îi înțelegi, îi cunoști mai bine decât se cunosc ei, foamea lor de putere, prostia lor, e ceva ce nu te mai zgârie de mult. Știi și ești conștient că dacă am fi în RL probabil erai prin Siberia cu o soartă certă, dar știi de asemenea că dacă nu ai fi tu ei ar face doar o rotație de cadre și aia nu ar fi democrație ci probabil ceva mult mai nociv! Te amuzi cum uni se schimbă în c.... pentru o medalie, le și zici că nu poți pe un articol serios să fi și serios, cu toate că ei vor fi cei care vor completa și cam nu prea e vina ta că așa gândesc sau se simt!
Dar treci peste, probleme vor mai fi și astea pe jocuri îs evident nesemnificative!
Continuarea în partea II, fond muzical:

va urma
Bağış
Yorumlar (1)
Comments (1)
elhichko
08 Jun 2024 04:43
https://www.edominacy.com/en/article/1763
Your comment
2000 characters
Post a comment