Објављено у Romania - Друштвена догађања и забава - 07 Apr 2024 06:26 - 8
Bună ziua tuturor
Mulțumesc Hero pentru numire în primul rând, și hai să mă apuc de treabă, cu toate că e puțin cam greu dat fiind faptul că nu stăm prea bine financiar dar în timp se va rezolva
Menționez că mi s-a comunicat că am cumva o funcție dublă la educație și economie,dar nu sunt singur ci în coordonare cu FANATIQUE și evident discutăm la nivel de guvern cu ceilalți și încercăm să facem ceva pentru viitor.
Până atunci să îmi scriu ideile să fie și o dezbatere publică pe temă, proiectele fiind mai degrabă pe termen mediu din aceleași motive anterior expuse plus alte priorităti (nu vreau sa dau tot din casa insa asa ca mai tin ceva si pentru mine )
1. Consider ca e prea putină competitivatea pe piață mai ales pe food, unde nu există oferte și aș vrea să schimbăm puțin asta prin subvenționarea infințării unor firme de food q1 pentru moment cu o subvenție de 50%. M-am gândit la 10 subvenții adică 10 cetățeni (din 89 cât suntem) așadar un procent destul de bun. Ar fi un cost momentan de 50 Gold dar la orice firmă creată 10% intră la bugetul statului deci în realitate pe moment finanțarea ar fi 45 gold. Ținând cont însă de faptul că suntem la început o să păstrăm ideea și o vom aplica așa sau cu modificări pozitive în zilele 60-90 câd se anunță reduceri la costuri pentru crearee sau upgrade companii.
- - - Ok am fondurile necesare, amu vreau 10 oameni care vor să își facă o firmă q1 food (statul dă 5 gold, fiecare trebuie să pună 5).
2. Firmele de food oricum îmi trebuie pentru a putea ajuta cu food pe cei cu nivel scăzut, unii dintre voi cred că știți la ce mă refer, pentru cei care nu știu mă gândesc la 2000 energie pe zi prin food pentru cei mici, ca să poată lupta și crește,
- - - Plecăm și aici la drum, am 4.000 food q5 și dau 100 unități la 40 de cetățeni, nivel maxim 20 aș prefera să intrați pe chat dar mă mulțumesc la început cu o prezență la articol.
La idea lui Tankardist am verificat cine a venit azi în joc și am donat la: MafiaStar (100 q5 food) , Tycoon (100 q5 food) , Miriam (100 q5 food) și Ceausescu (100 food q5)
Am mai discutat noi in guvern si ca sa fim siguri ca ajutam pe cine trebuie, o sa facem altceva de acum: 100 food q5 donatie pentru cine vrea si inca 100 food q5 daca intra si pe chat: Chat Ro
fiecare a primit și următorul mesaj:
Salut! Bine ai venit in eRomania! Ne dorim, mai mult decat rankinguri si medalii, sa creem o comunitate puternica. Ne dorim sa creem un nucleu de oameni care, pe langa lupte legendare si dominare in joc, sa fim prieteni. Din acest motiv ti-am transferat 100 paine q5, si iti suntem alaturi cu orice ai nevoie pentru a te dezvolta. In acelasi timp iti recomand sa intri pe contul nostru de discord https://discord.gg/qpRxwPEgSR unde putem sa ne cunoastem mai bine.
OchiReci
Ministrul Educației
Mai am 3.600 food q5
3. M-am gândit și la arme dar la ordinele de zi primești 100 rpg deci acolo dacă lupți zilnic pe ordin ai pentru a doua zi arme și astfel nu merită să intervenim sau să ajutăm acolo decât dacă va fi vre-un event care va necesita să lupți explicit cu arme sau ceva de genul.
4. O altă chestie foarte importantă, din punctul meu de vedere îs casele și cam la toți cele gratuite primite la început cam expiră așa că va trebui și acolo ajutată populația ori prin donarea de către stat ori printr-un program de subvenționare, dar o să vedem și aici cum reușim să ne încadrăm în buget și probabil e tot ceva ce va fi pus în practică mai târziu puțin în timp.
Am primit o casă Q3 de la humulus și începem și acest proiect.
Cine vrea să se înscrie pentru a primii casa trebuie să pună un comentariu la articol și eu voi face o listă cu doritorii și după 7 zile voi verifica cine a progresat cel mai mult (xp) și el sau ea vor fi cel/cea care v-a primi casa.
Momentan toți avem casa q5 de la început care durează 2 săptămâni așa că termenul de o săptămână e cel mai ok. De asemenea nivel minim 20 pentru înscriere plus că va trebui să intrati pe Chat Ro, pentru ca premiul va fi oferit acolo si daca nu sunteti se va duce la urmatorul.
inscrisi: He did it (level 27, 222 - 127, 1.037.027 - 131.610)
5. Monetary market momentan e ok, are adminul o oferta la 0.05 gold per ron, adică o cotație de 20 ron si are 2.123 cc deci va sta acolo cursul o bună vreme, pe partea celalaltă statul nu poate interveni dar are humulus o oferta de 100 gold la 20.98 ron per gold deci e ok (o valoare 20-21 e optimă să nu fie speculă).
6. Prioritatea este însă o altă formă de ajutor, dar doar la momentul oportun și momentan nu cred că e bine să intru în prea multe detalii, o să le prezentăm la momentul oportun.
7. Evident va trebui un tutorial, dar o să ajungem și acolo intre timp vă invit pe toti pe discord pe chatul ro si putem ajuta acolo pe orcine cu sfaturi si informatii despre joc. Chat Ro
Mulțumesc frumos că ați avut răbdare să citiți, aștept orice comentariu, critic sau pozitiv cât și orice sugestie.
EDIT: Am primit de la Tankardist suma de 40 gold si 1000 q5 food așa că îi dăm drumul la ceva proiecte. Mai pun eu 10 gold si 1000 q5 food de la mine și avem pentru început.
Am mai primit o casa q3 de la humulus
Si inca 2000 q5 food de la Hero
Cu bine,

Подржи
Коментари (8)
"Programul prima casa "
"Programul prima femeie"
@humulus, fi mai precis, nu inteleg din articol unde ma pot inscrie la programul ~prima femeie~
@Tankardist, solicit sa se introduca programul. Cei care se inscriu, primesc optiune de la admin sa faca swipe stanga sau dreapta pana gasesc compatibilitatea. Dupa, tot ce e al tau devine si al ei.
"Programul prima amanta"
programul prima gagica, e articolul urmator, emanuela v sau vi ca nu retin unde s-a oprit stati pe aproape sa nu-l ratati
@Tankcardist, pe onlyfans
Maine il public iar ca e prea multă vorbă aici și sperie lumea