Publicat in Romania - Socializare și divertisment - 09 Jun 2024 08:10 - 3
M-am îmbătat cu cuvinte în articolul anterior și aparent am uitat că azi e 9 iunie, o zi foarte importantă pentru democrația României și nu numai!
Nu am uitat, în fapt, doar am vrut să nu-mi amintesc pentru că fac parte din singura generația care a avut primul vot la 17 ani, a fost demult un referendum pentru modificarea Constituției, la care ni s-a permis și nouă celor mai mici decât vârsta minimă de vot să ne exprimăm opinia și ne-au dat și o diplomă cu primul meu vot. Încă o am și încă îmi amintesc! (de fapt îmi amintesc tot drumul meu în viață, uneori aș vrea să-l mai uit dar nu pot și știu că nu poți ajunge la bine până nu ai trecut prin rău, fără întuneric nu poți înțelege lumina).
Am votat la fiecare alegere de atunci și acum la peste 20 de ani distanță azi o să fie prima dată când spre rușinea mea nu o să o fac. Pot să mă scuz că îs plecat, pot să găsesc scuze.. dar prefer să fiu sincer cu mine și să-mi reproșez că nu m-am înscris la votul prin corespondență, că am secții de vot la 30 km dar e ziua mea liberă și parcă e prea departe, aș găsi și aici scuze că mi s-a stricat chiuveta în bucătărie, dar oricum o repar mâine ș.a.m.d.
Deci pot fi ipocrit (că tot e comun și uzual în zonă), dar prefer să fiu sincer și să vă zic că uite eu lipsesc de la vot prima dată în viața mea pentru că mi-e lene! Recunosc asta, nu e rușine, dar voi?
Întotdeauna am avut ideea asta în cap , au murit 1.116 oameni la revoluția din 1989 pentru ca noi toți să putem alege democratic, deci din respect pentru martiriul lor vă rog nu fiți proști și leneși ca mine și mergeți la vot!
E irelevant ce veți vota, doar să o faceți pentru că democrația se construiește prin voturile voastre, valide sau nu (că și un vot de blam e tot un vot).
Consider de asemenea că schimbarea nu vine singură, ea trebuie impusă de fiecare din noi în fiecare zi și mai ales în asemenea zile, deci dacă nu veți merge să vă exprimați votul alții vor alege pentru voi și asta e prima dată un lucru rău și a două oară vă deprivă de dreptul de a comenta ulterior pentru că dacă nu ați votat nu aveți dreptul de a comenta.
Vă dau și un exemplu de aici din joc, ca să nu fie spam! Astea sunt rezultatele de la alegerile prezidențiale, unii au câștigat, alții au pierdut e irelevant dar ce contează sau morala e că rezultatul a deranjat atât de mult încât un anumit ”domn” s-a apucat să arunce cu mizerii și în beția lui a scris așa ceva: ”eu nu joc într-o țară în care 22 (din 50) de oameni au votat pentru un alcoolic care înjură pe toată lumea și îl susțin în toate cele.”.
Un trez ca el se oftică la vot pe un joc, gândiți-vă ce fac aia în realitate! Numai gândul ăla că poate fac infarct și scăpăm de ei la rezultat ar trebui să vă motiveze suficient! Și un vot din ură e tot un vot, important e să fie!
Noi aici pe joc suntem în epoca de aur, un socialism și comunism desăvârșit, dar evident vom trece peste, nu prin revoluții ci prin vot, că vor fi și victime e clar, dar e altă discuție, alt articol.
Eu doar vă arăt cât de nocivă e nomenclatura asta și faptul că în realitate chiar dacă nu pare, am progresat mult așa că votul vostru contează, indiferent cum e, nu de alta dar rezultatul va crea reacții la fel de irascibile de la politicienii reali ca cea anterior enunțată.
Deci numai pentru asta, merită să votați, e dreptul vostru azi să vă ... pe ei și ar fi păcat să nu o faceți!
Ca fond muzical, azi nu avem muzică ci video-ul oficial de promovare al alegerilor euro-parlamentare

Sustine
Comentarii (3)
Video-ul pe care l-ai pus, chiar trebuie vizionat de cat mai multi!
Deci tu nu te potolesti
O7